Pe când aşteptam stând cocoţaţi pe o bancă în aşteptarea unui microbuz numit dorinţă, chiar în razele soarelui ce adia a mângâiere matinală, între doi colegi hâtrii dintre care unul din cu dimensiunea unui stadion arhiplin căruia îi spuneam Fane Babanu’, se apropie de noi o femeie.
Cam aşa la vreo 35 de anişori, cu pletele desfăcute în vânt, mai mult adiere, o bluză prin care voia să-şi exprime compasiunea şi pe care puteai citii micul dejun avut, cu pantalonii zbârnâind a libertate inghinală, pe ritmuri de dansul ielelor aflate în perioadă şi mâinile întinse larg în lateral. Plus desculţă!
– Eu sunt Zâna Iubirii şi am venit să vă aduc dragoste!
Imediat după acest mic discurs a făcut o piruetă pe vârfuri şi zâmbetul parcă-i crescuse în intensitate. Norii parcă se aliniaseră după dansul ei iar cei câţiva care o priveau şi căzuseră într-un somn adânc al existenţei, începuseră…
Vezi articolul original 207 cuvinte mai mult
