albastru de... mai departe (2)
„Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiați prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară.
Și l-au scos de dimineață,
Alb și încărcat de rouă,
Cu miresme tari de ceruri,
Smulse dintr-o taina nouă.
Au înnebunit salcâmii
Și cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Și cu lumea asta toată.
Păsările aiurite
Își scot sufletul din ele,
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele.
S-a-mbătat pădurea verde,
Nu mai e așa de calmă,
Ține luna lunguiață,
Ca pe-o inima în palmă.
Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Și tu vrei sa fiu cuminte? – Tudor Gheorghe