În mine zace-o Ană, zidită-ntre poeme
De la-nceputul lumii, când am murit puţin;
Era târziu blestemul, deşi mult prea devreme
Gustam cu îngeri negri din cupa cu venin.
N-am înţeles delirul scaieţilor albaştri
Când am ţipat la lună. Şi ce Crai nou era!
Priveam la lumânarea din cuibul de sihaştri
Şi nu ştiam că-n rugă era şi casa mea.
M-a înfiat ghiocul şi-am supt la malul mării
Din scoici abandonate de valuri pe un mal;
Şi am cărat toţi anii pe stâncile spinării,
Fără bilet de voie şi-aproape ilegal.
Mi-a fost şi mi-este foame de şoapte de iubire,
Ca orbului de soare şi însetată sunt.
Am lacrima sub gene şi, Doamne, ce mirare
Că pentru toate astea, nici astăzi nu mă-ncrunt!
21.03.2018
