Nu credea în fantome. Punct. Când auzea că în nu-ştiu-care-castel-din-Scoţia apăruse o fantomiţă care scutura lanţurile ruginite pe la miezul nopţii, înspăimântând musafirii cuprinşi de isterie, râdea cu gura până la urechi.
– Uite-aşa scot unii bani şi din piatră seacă. Şmecheri scoţienii, nu numai beţivi de primă mână. Vine turistul credul cu aparatul de fotografiat spânzurat de gât şi nici nu-şi mai tăvăleşte nevasta pe cearşafurile patului cu baldachin. De ce? Pentru că boul stă la pândă. Vine fantoma? Sau nu vine? Şi, dacă vine, merge bliţul la momentul potrivit? Nişte fraieri…
I se păru că aude cum trosneşte şifonierul.
– Normal, de ce nu ar veni fantome absurde şi într-un cartier oarecare din Bucureşti? Ha, ha, Fantoma familiei Canterville, varianta Pantelimon. Sau Dristos. La şaormerie…
Îşi puse mâinile sub ceafă şi privi ceasul de pe noptieră. 00.05.
– Ia uite, asta-i tare, e chiar ora nimerită, poate beau…
Vezi articolul original 899 de cuvinte mai mult
Cronopedia 