amintiri citite · amintiri muzicale

Marșuri soldățești din opere

via Marșuri soldățești din opere

 

Marșuri soldățești din opere

În primul an de facultate efectuam prima lună de militărie lângă oraș, în cazărmile infanteriei-moto. După terminarea facultății, în 1965 urma să ne „satisfacem” stagiul militar la școala de ofițeri de la Radna. Plutoanele erau organizate oarecum pe profilul studiilor. Noi, viitorii dascăli, eram toți într-un pluton, absolvenții conservatorului în altul. Când se defila prin curtea cazărmilor, trebuiau cântate în cor melodii ostășești. Cei cu studii muzicale au refuzat politicos să cânte folclorul „pifanilor”, soldaților în termen și, spre disperarea noastră, a dascălilor, i-am auzit cântând coruri din opere, pe trei voci! Nici un caporal nu-și dădea seama că marșul triumfal din „Aida” nu era un cântec patriotic românesc. Suna foarte soldățesc un text precum „Cântați gloria țării, azi e sărbătoare/Cântați gloria patriei, cântați fanfare”…Iar acel „I-am învins pe dușmani” era cât se poate de milităros. Ne rodea invidia, iar repertoriul muzicienilor era aprobat, cătanele cu grade superioare crezând că e vorba de marșuri gen „Treceți batalioane române Carpații” sau „Foicică verde, verde de stejar/Dulce-i via-ața când ești melitar”. După un sfat îndelung, am decis că suntem, la urma-urmei intelectuali. Vom adopta repertoriul muzicienilor. Cine nu cunoștea acele coruri de Verdi sau Weber (Corul vânătorilor din Freischutz), n-avea decât să le-nvețe. Dar numai pe o voce, că filologii și matematicienii nu aveau habar de muzică. Doar eu și mai vreo doi camarazi știam să luăm o terță. Și acest grup restrâns cânta cât se poate de tare, pentru a da impresia că, asemeni conservatoriștilor, pășeam pe două voci. Era destul. Am scăpat astfel de melodiile soldățești, cu texte patriotarde și țărănești totodată, de „Cântarea României” sau cenaclul „Flacăra”. Având eu o relație strânsă cu Wagner, am introdus în repertoriul nostru un text absolut „patriotic”: „Din nou mi-e dat să-ă te văd, scumpă țară/Și cerul tău să-ă-l salu-u-ut iară”. V-ați prins, e corul…pelerinilor din opera „Tannhauser”. Repetând de două ori numai prima parte, fără „…domnul cărui mă închin” și „aleluia”. A trebuit să confecționez ceva text. În operă se cântă lent, în pas de marș i-am imprimat un tempo alert. Cu asta le-am luat fața conservatoriștilor. Caporalii credeau că-i tot un cântec militar, compus de vreun Ion Bumbu. Am introdus această piesă în repertoriul nostru după ce-l văzusem pe un coleg de-al nostru, muzician, exersând la vioară pe acoperișul cazărmii, într-o duminică. Mai târziu băiatul devenea concertmaistru la Filarmonica Banatul din Timișoara. Textul pentru corul wagnerian a devenit creația poetului începător de atunci, un mic poem de trei strofe și mi-a fost publicat în ziarul „Apărarea patriei”. După un timp a sosit din București un redactor de la publicația militară. Voiau să mă recruteze la ziar, cu grad de ofițer, asigurându-mă că nu trebuie să port uniformă la locul de muncă. Sfătuindu-mă cu familia am refuzat politicos. Nu știu dacă am făcut bine sau rău.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.