amintiri citite

înainte să fim praful prins în raze

muzele albe

istoria cuvintelor este istoria noastră
șopteau bibiliotecarii din scaunele lor înalte,
de pe scările lor spiralate, din lemn vechi și închis la culoare,
ca dintr-un amvon
unde arar vorbește praful strîns în fuioare de raze
în labirintul de lambriuri și balustrade

enumerarea de origini și sfîrșituri ale cuvintelor în dicționare etimologice,
încercînd să dea un sens cuvîntului religie și cuvîntului respirație
și explicațiile savante privind tușele de culoare ale lui Da Vinci
în pictura fecioarei între stînci,
culturile asiatice străvechi și continentele care nu mai pot fi descoperite
odată cu dialogul dintre civilizații,
rîndurile privitoare la soteriologia din Cur deus homo
și istoria tapiseriilor flamande în secolele 16-17,
cuvintele strivite precum un fluture în cămașa unei cărți

peste lumini și umbre cu miros de grîu și fîn stivuit
două trupuri de miri cu nimbul limpede se iubeau,
ocoliți de lumină, atingîndu-se doar cu degetele,
aurii și tineri

Vezi articolul original

amintiri citite

Nu mai sunt femeie

Claudia Adriana

M-am pierdut undeva printre locuri si oameni, undeva pe strazi parasite parca de timpul ce candva pășeam cu drag și, parca totul era doar lumina, florile nu lipseau din peisaj colorand parca si viata iar acel verde intens ce iti emana bucurie, acum nu mai este. Nu mai sunt nici eu femeia de atunci. M-am pierdut undeva intr-o multime de oameni tristi si reci unde candva se auzeau doar rasete si glasuri de copii, ce iti dadeau sens vieții, acum totul este ruina fara sens, fara murmur. Doar o batranica ce mai da cate-o binecuvantare unor trecatori. M-am pierdut undeva unde mi-am lasat si pantofi cu toc, ma dureau prea tare picioarele, asa am pierdut si oameni ce imi erau dragi, dar vehement ma raneau fara pareri de rau, am plecat si am pierdut, dar am lasat pareri de rau si lacrimi dulci caci eu nu am fost o persoana…

Vezi articolul original 273 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Ce să-i spun inimii ?

Claudia Adriana

M-am ridicat din cenușă, de nicaieri, am zis ca nu mai pot iar durerea din suflet simțeam ca imi taie răsuflarea, dar de nu stiu unde si cu ce puteri m-am ridicat, m-am sters de praf si am mers mai departe.

Am luat la pași din nou strazi noi, s-au poate m-am intors pe cele vechi sa le mai strabat odata.

Inima mea…

Nu stiu cum de ma mai suporta, i-am spus atatea minciuni si, atatea promisiuni incat azi nu stiu ce sa-i mai spun, nu stiu ce sa o mai mint. Ma cearta, ma cert cu mine insumi, dar nu mai vreau sa ma mint, destul ma minte viata!

Ce sa-i spun, caci nimeni nu mi-a spus ca doare.

Ce sa-i spun, nu ma pot minti ca nu va mai fi si data viitoare.

Eu nu pot, nu pot inlocui iubirea celui ce a mintito, nu-i pot oferi dragostea…

Vezi articolul original 45 de cuvinte mai mult