amintiri citite · amintiri literare · amintiri spirituale

Calea spre sapiență

Sursă: Calea spre sapiență

 

Calea spre sapiență

(Pașii  înțelepciunii)

Lui Siddhartha Gautama (Budha)

Ai luminat cărări obscure și-ai creionat pentru urmași

un ghid suprem de-nțelepciune și-ai luminării simpli pași…

  1. Începe cu puțin

Atunci când ești în devenire, sau chiar de ești matur deplin,

să faci mărunți pașii în viață, să-ncepi urcușul cu puțin;

Nu toți cei ce purced spre țintă vedea-vor că la ea ajung;

mai mulți sunt cei ce ies din cursă… să știi, mereu, că drumu-i lung;

Să-ți ajustezi întruna pașii, să nu alergi ca la concurs,

să-ți calibrezi mereu efortul la situații, pe parcurs;

Și nu uita, atunci când greul cu greu de poți să-l mai înduri,

că fluviul, marea și oceanul făcute sunt din picături;

Să-ți amintești, de-ți pierzi curajul, ori pași-ți fi-vor ezitanți,

că și maeștri și magiștrii au fost, cândva, doar debutanți;

Când oboseala, chinul, greul și anevoia n-au trecut

să-ți amintești că mareșalul, chiar el, a fost, cândva, recrut;

Când mușchii îți vor da comanda să te oprești, nu te opri !

S-a zămislit, cu greu, chiar Lumea, nu într-o noapte sau o zi;

Continuă cu îndârjire,… să te ridici, cumva, de cazi,

dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci, mai bine, azi;

Să-ți focusezi voința, gândul… iar interesul să-l dedici

activităților majore, dar nu uita de cele mici;

Îți va fi greu urcușul aspru, îți va fi greu să izbândești;

Nu-ți părăsi, vreodată, ținta… de ai răbdare, reușești;

Nu te opri din ascensiune, să urci încet… puțin… puțin,

dar să continui cu urcarea până când vezi ulciorul plin;

Să fii statornic în dorințe și țelurilor fii fidel,

să ții în sus, mereu, drapelul și să continui tot la fel !

  1. Gândește pozitiv

Să te gândești mai înainte de a porni la orice drum

c-ar trebui s-achiți o vamă, să dai parcursului uium;

Să cugeți mult, adânc și bine, de dinainte de ajun,

că toate-apar doar prin gândire și bunele apar din bun;

Aminte ia, ca, prin gândire, să nu dărâmi, să construiești,

te vei clădi, prin alți, pe tine… vei deveni precum gândești;

Gândirea dreaptă și iubirea să-ți fie ghid în tot ce faci,

cu mantia înțelepciunii mereu, mereu, să te îmbraci;

Iar pizma, vrajba, dușmănia, de mintea ta nu-și bată joc,

și ura și ostilitatea în gândul tău să n-aibă loc;

Și niciodată-n dușmănie nu judeca în jurul tău

căci gândurile tale rele tot ție îți vor face rău;

De nu mă crezi, încearcă-ți gândul, din bun în rău, a-l transforma,

căci de-ți modifici tu gândirea și viața ta se va schimba;

Reține, deci, numai gândirea te poate apăra de rău

și doar prin gând și prin gândire concretizezi proiectul tău !

  1. Iertarea

De vrei ca să-ți distrugi dușmanii, de vrei anume să-i subjugi,

vei constata că-ntâi de toate pe tine, însuți, te distrugi;

Ca să păstrezi furia-n tine e ca și cum ai încerca

s-arunci cărbune-ncins spre alții: te arzi și tu, în mâna ta;

Din închisoarea neiertării pe neprieteni de-i salvezi,

îți dezrobești și gând… și cuget… și sufletu-ți descătușezi;

De vrei să-atingi iluminarea, la împăcare ca s-ajungi,

să-ndepărtezi, mereu, mânia și-nverșunarea s-o alungi;

Să nu te-nnegure mânia, să nu te-ntunece vreun gând,

să nu accepți furia oarbă să te transforme-ntr-un bolând;

Vei înțelege-ncet, cu timpul: clemența este rezolvarea !

Și cel mai bun remediu-n lume, și cel mai blând, este iertarea;

Nu căuta vreo răzbunare sau răutatea s-o deșerți;

Împacă-te cu tine însuți, și-urgent, învață și să ierți !

  1. Atitudinea

Să știi că gloria-i oriunde și poate fi chiar și a ta,

dar o cunosc doar cei ce luptă și, zilnic, fac un pas spre ea;

Când pleci la drum, s-alungi mâhnirea și trândăvia s-o alungi,

să știi exact unde te afli… și unde vrei ca să ajungi;

În rest, să faci etape scurte pe drumul tău spre obiectiv,

și doar acțiunea să primeze, să fii mereu, mereu, activ;

Nu aștepta să-ți facă alții, ce-ar trebui să faci chiar tu;

Acțiunea, nu pasivitatea, să fie-al vieții tale-atu;

Nu cred că șansa-i dibuiește pe cei ce știu a renunța,

ci cred că ea-și îndreaptă ochii spre cei ce, zilnic, fac ceva;

Ai grijă, mergi ades prin preajma norocului, să-i fii fidel

și să-i zâmbești, să-i dai binețe când te-ntâlnești, mereu, cu el !

  1. Înțelegerea

Când vrei să te-nțelegi cu altul, ascultă tot, cu interes,

în primul rând, pe el, pricepe-l și-apoi vei fi și tu-nțeles;

Dezleagă-ncrederea din chingă și siguranța s-o dezlegi,

să te-nțelegi pe tine însuți, apoi pe alții-o să-nțelegi;

Ca și-adevărul, și dreptatea e unică, în felul ei,

doar înțelegerea-i multiplă, analizeaz-o  cu temei;

Nu-ți uzita, nicicând, puterea dreptatea ta să ți-o impui,

că orice om are dreptate, dar orice om – dreptatea lui;

Apropie-ți conlocutorul, nu căuta să ți-l respingi,

ia argumente, lucruri, fapte și vei putea ca să-l convingi;

Focalizează-ți energia spre a trăi și a ierta

și nu spre-a demonstra că, totuși, dreptatea e de partea ta !

  1. Învinge-te

Nu căuta vreo înfruntare sau bătălii ca să câștigi,

învinge-ți propriile temeri și-apoi pe alții să-i învingi;

Izbânda-n propriile-ți  temeri e, poate, cel mai bun trofeu;

Victoria-ți va fi mai mare când ai învins în propriul eu;

Să nu-ți lași gândurile vraiște, să-ți domine mintea ușor;

Să nu te bântuie iluzii, ci tu să fii stăpânul lor;

Nu poți opri să zboare păsări deasupra-ți și în jurul tău,

dar poți zădărnici o cioară să-și facă cuib în capul tău;

Când ai învins în propriu-ți cuget și-n inimă ți-ai pus răsad

izbânda nu-ți va fi luată nici chiar de îngeri, nici de iad !

  1. Armonia

Te caută adânc, lăuntric, să-ți identifici bucuria,

nu răscoli întreaga lume să-ți afli pacea și-armonia;

Găsește-te pe tine însuți, nu scormoni năucitor,

căci armonia nu-i aiurea, ea vine din interior;

Cotrobăie-ți în propriul suflet și armonia o s-o scoți,

găsește-o în cotloane-ascunse, descoperă-o, să-o vadă toți;

Căci armonia nu-i în ceruri, în piscuri, ape, ori în hău,

ea-i pacea veșnică din suflet și vine din adâncul tău;

Armonizează-te cu toate și fă-ți din pace ateneu,

armonizează-te cu lumea, cu viața și cu propriul eu !

  1. Recunoștința

Fii recunoscător în viață și mulțumește tuturor

pentru odihnă, pentru zbucium, pentru nădejde, pentru spor,

pentru căldură, pentru ploaie, pentru ninsoare, pentru ger,

pentru omidă, pentru floare, pentru enigmă și mister,

pentru bucate, pentru foame, pentru speranță, pentru plod,

pentru putere, pentru aer, pentru credință, pentru rod;

Să mulțumești, întotdeauna, pentru îndemn și pentru sfat,

pentru profesori, pentru școală și pentru tot ce-ai învățat;

Chiar dacă-n viață nu știi totul, tu știi, destule, să trăiești

și pentru asta să faci rugă și nu uita să mulțumești;

Iar dacă-ai învățat puține sau nu ai vrut a învăța

să mulțumești și pentru asta, n-ai învățat din vina ta;

Și dacă-n drumul tău prin lume idei de viață nu se-aprind,

să mulțumești de sănătate, măcar că nu ești suferind;

Iar dacă suferi încă-i bine, că, sigur, alții sunt martiri,

nu-ți arăta nemulțumirea, să mulțumești că mai respiri;

Să mulțumești că mergi-nainte, că încă urci și nu decazi,

că ai văzut lumina zilei și-n dimineața cea de azi;

Că nu toți cei ce-au râs aseară, și-au adormit în plină viață,

s-au mai trezit azi să mai vadă crepusculul de dimineață;

N-au bănuit, măcar, o clipă și nimeni nu le-a dat de știre

că ieri a fost ultima noapte și ultima lor… adormire.

Fii optimist, că-i plină lumea de supărați și pesimiști !

Întotdeauna sunt motive să mulțumești că mai exiști !

Din volumul ”Calea spre sapiență”,

publicat la editura Favorit, București, 2016

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.