Prin 2007, pe când eram proaspăt instalat într-un birou aflat la capătul unui hol cu o masă şi un birou la care trona un carneţel negru şi două pixuri, într-o dimineaţă cam când îmi savuram cafeaua făcută de o colegă ce stătea la un birou adevărat, m-am trezit cu o hârtie pe masă.
M-am uitat lung la ea, am întins braţul şi am privit-o de departe cu un ochi scrutător. Chiar voiam s-o şi miros dar mi-era un pic teamă să nu devin bănuit. Am apropiat-o să o citesc. Pe măsură ce cuvintele prindeau sens, în mine se croşeta o idee cât un scenariu:
„Din dispoziţia Directorului General Vasile Abărbățoaiei, se numeşte responsabil de mediu domnul Gi Gigel din cadrul secţiei Ansamble şi Subansamble Retorice”.
Dacă până atunci mă interesa mediul cât pe George Bush, care a zis că „economia Americii este mai importantă ca mediul şi stratul de ozon”…
Vezi articolul original 640 de cuvinte mai mult
