n-am sa pot, nu am curaj si sincer nici nu vreau sa ingenunchiez in fata nimanui sa ramana langa mine, ma cunosc, stiu cat pot fi de dulce, dar stiu si cat pot fi de amara cu persoana de langa mine. Dau putin, ofer ce nu mai am si apoi distrug, asta pentru ca in trecut am fost ranita, sentimente spulberate, minciuni, promisiuni toate eu le credeam, da, eram o pustoaica naiva, dar acum nu mai vreau!
Am ramas mereu plangand minciunile cu arome dulci, am ramas stergand lacrimi undeva înghesuita intr-un colt, dând vina pe mine, acum nu mai pot, nu pot fi eu vinovata pentru toate portile inchise.
Eu eram de vina caci nu imploram, sau poate imploram prea putin, eu eram vinovata ca cerseam frimituri, ma multumeam cu nimicuri, eu eram vinovata caci imi ofeream si ultimul strop de fericire ce imi promiteam ca o sa fie…
Vezi articolul original 349 de cuvinte mai mult
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.