amintiri citite

Ne place teribil să trântim uși

optimistul.com

cuplu-impacare

Stătea ghemuită cu genunchii la gură pe canapeaua rece din sufragerie. Plângea încet, lacrimile prelingându-i-se încet pe obrajii încărcați de durere. El plecase. Trântise ușa zgomotos în urma lui, și doar pașii tropăiți pe casa scării dimensiona hotărârea lui în a pleca departe. În uitare. Se supăraseră dintr-o prostie. O oarecare diferență de opinie, în care fiecare își menținuse exagerat părerea, se transformase în ditamai cearta cu reproșuri și cuvinte grele spuse. Nu avusese niciunul puterea de a ceda, de a-i da celuilalt dreptate, fiecare fiind cuprins de ambiția exagerată care-i adusese în pragul despărțirii.

Ne place teribil să trântim uși, convinși că zgomotul produs este cuvântul nostru final, hotărârea definitivă și irevocabilă. Și chiar dacă trântim ușile în gând, orgoliul nostru feroce vrea sa creadă că noi am spus ultimul cuvânt, dar, undeva, într-un colțișor de inimă, se zbate sa trăiască speranța, speranța că ușa are clanța stricată și nu…

Vezi articolul original 247 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.