amintiri citite

O dragoste eternă

Atât de fraedă

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.

Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană –
Unde te duci? Când o să vii?

 

Mihai Eminescu este primul care a făcut din limba română un adevărat obiect de artă, în condiţiile în care poezia românească, nesigură, se afla abia la începuturile sale. Boala şi moartea sa prematură (bolnav de manie depresivă, a decedat la numai 39 de ani) au întrerupt ascendenţa unui talent care abia atunci ajungea la maturitatea creaţiei sale şi care avea potenţialul de a deveni cu adevărat un poet de talie mondială. Chiar și așa, este citit și apreciat în lumea întreagă ca „luceafărul poeziei româneşti” şi cel mai important reprezentant al romantismului din literatura românească. 

 

Iubiri eterne

 

Un gând despre „O dragoste eternă

  1. Dorinţa

    Vino-n codru la izvorul
    Care tremură pe prund,
    Unde prispa cea de brazde
    Crengi plecate o ascund.

    Şi în braţele-mi întinse
    Să alergi, pe piept să-mi cazi,
    Să-ţi desprind din creştet vălul,
    Să-l ridic de pe obraz.

    Pe genunchii mei şedea-vei,
    Vom fi singuri-singurei,
    Iar în păr înfiorate
    Or să-ţi cadă flori de tei.

    Fruntea albă-n părul galben
    Pe-al meu braţ încet s-o culci,
    Lăsând pradă gurii mele
    Ale tale buze dulci…

    Vom visa un vis ferice,
    Îngâna-ne-vor c-un cânt
    Singuratece izvoare,
    Blânda batere de vânt;

    Adormind de armonia
    Codrului bătut de gânduri,
    Flori de tei deasupra noastră
    Or să cadă rânduri-rânduri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.