amintiri citite

Feerie

MeddArtis

Afară-i întuneric, e-o noapte înstelată,

Și stau culcat poetic pe un covor de flori,

Ținându-mi mâna dreaptă pe mână-ți încleștată,

Gândind că fără tine nu am să văd vreodată

Sfârșitul nopții vieții, lumina cea din zori.

Alunecă izvorul, șoptindu-mi la ureche

Că mă încred în vise de mult prea multe ori.

În brațe îl strâng tare pe-al meu suflet pereche,

Fiind surd la astă șoaptă și la povața veche.

Acum, în clipa asta, suntem nemuritori.

Anunță răsăritul un vis ce se termină,

Spărgând văzduhu-n cioburi cu un cuțit de foc.

Regina nopții mele, învinsă de lumină,

Dispare într-o clipă, mă lasă-ntins în tină,

Ș-in urma ei rămâne un slab miros de soc.

Afară e lumină, nu-i bolta înstelată,

Iar mâna mea cea dreaptă n-are ce să mai ție.

Izvorul seacă, norii plâng, natura-i întinată,

Toate-au plecat cu tine, tot ce-am iubit odată…

În ochii tăi, iubito, vedeam o feerie.

 …

Vezi articolul original 394 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.