amintiri citite

[Poezie] XII. Omul

Onișoară Claudiu-Liviu Blog

Printr-o rană a cerului,

ochiul scrutează, sângerează,

căci cercetând nemărginirea,

neputința crește, învolburează.

Tu, petic de carne,

descusut din pânză veche,

mirat în fața vieții

precum

lumina-n fața ceții,

cum te-ai adăugat realității?

Vlăguit, anemic,

bătut de vânt, chircit de frig,

bolnav, mărunt; cât te mai strig?

Și totuși, te ridici…

căci în tine e o ață de care te ții legat,

ca de-o ultimă speranță.

Fire adâncă, legământ,

omule!

ești frate cu acest pământ,

omule!

nu te lăsa purtat de vânt…

bright-light

Vezi articolul original

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.