amintiri artistice · amintiri citite · amintiri literare

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

Sursă: Dacă toate acestea fi-vor învăţate   Dacă toate acestea fi-vor învăţate Nicolae Labiş   Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă Care-i meseria  ce o vor urma, Fiii voştri singuri mai târziu învaţă Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.   Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, Îşi aleg iubita mângâind-o blând, Inima lor largă sinceră-şi… Citește în continuare Dacă toate acestea fi-vor învăţate

amintiri citite

Decembrie…

Un început de decembrie nefiresc, neașteptat, frig, umezeală, plouă, doar pregătirea sărbătorilor de iarnă și sfârșitul de an ce ne amintește trecerea unui alt an, nimic nu-i nou, doar frunzele ruginite mai plutesc de colo-colo printre, două, trei, gânduri rătăcite. Mi-aș dori zăpadă, să-mi las ochii sărutați de fulgi și să-mi umple sufletul cu albul… Citește în continuare Decembrie…

amintiri citite

Singurătate

MeddArtis

Mi-e frig de îmi îngheață pieptul

Și-mi clănțăne-n urechi ninsoarea;

Îmi depășesc cu stângul dreptul,

Dar mult prea lungă e cărarea…

Mi-au înghețat în gene lacrimi,

Iar părul mi-e cărunt și aprig;

Înot printre ghețari de patimi

Și mă scufund ca un Titanic.

Îmi crapă pielea marmorată,

Îndur o aspră penitență;

Simt doar o închisoare mată

În pieptu-mi gol de transparență.

Bucăți de suflet las pe cale,

Cărbuni ce nu voiau să ardă;

Tot ce-am sperat se pierde-agale,

Lăsând în urm-o umbră fadă.

Îmi privesc degetele-albastre,

Ca si cum nu mi-ar aparține

Și-apoi, cu ochi lipiți de astre,

Mă prăbușesc pe-omături line.

Chircită între munți de spumă,

Atârn la pragul deznădejdii;

Mă strânge spaima ca o ciumă,

În fața aprigei primejdii.

C-o ultimă sforțare vie,

Mă-ntreb dacă voi fi găsită

De-o inimă de jar ce știe

Nevoia mea de-a fi iubită.

                 …

Vezi articolul original 444 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Oare ce faci, române?

MeddArtis

Ne-am rătăcit de turmă, ne-am pierdut orice rost,

Nu mai luptăm ca lupii pentru ce e al nost,

Nu mai fumegă hornuri, căci rece ne e vatra;

Oare nu vezi, române, în cine dai cu piatra?

Ne place vorba multă și ne certăm ca orbii,

Pe-un boț de avuție ne năpustim ca corbii,

Ne batem toți în piept, strigând c-avem dreptate,

Oare te crezi, române, om fără de păcate?

Ne părăsim părinții, fugind mâncând pământul,

Ne biciuim strămoșii, ne călcăm legământul,

Ne vindem libertatea, de ei răscumpărată;

Oare ce faci, române, cu viața ce ți-e dată?

Ne place să susținem, cu capete plecate,

Minciunile impuse de-o grea majoritate,

Privim cum rând pe rând, tot adevărul cade;

Oare nu simți, române, că inima te arde?

Nu mai cunoaștem gustul adevăratei pâini,

Nu știm câtă putere stă-n ale noastre mâini,

Ne aruncăm belșugul și rodul cel din glie.

Oare-ai uitat, române, să…

Vezi articolul original 240 de cuvinte mai mult

amintiri citite

Tu – Nicolae Labiș

albastru de... mai departe (2)

(Nicolae Labiș – 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, Suceava – 22 decembrie 1956, București)

IMG_20171202_111403

„Nesfârșit e cerul
Care se-ncepu,
Nesfârșita-i ziua
Unde ești și tu.

Soarele e palid,
Dus în vechi povești-
Nesfârșită-i zarea
Largă, unde ești.”

https://poetii-nostri.ro/nicolae-labis-tu-poezie-id-9654/

Vezi articolul original