amintiri citite

Când cerul …

zinadorina

Norii s-au apropiat amenințător și au revărsat pe pământul acoperit de frunze atâta ploaie câtă  i-a refuzat în trei luni de vară. Apa alunecă încet printre rănile deschise ale  pământului încă însetat după atâta arșiță.  Nici o rază pală nu a mai reușit să străpungă pâcla norilor, o infinitate de nunțe de gri s-a etalat prin fața ochilor celor puțini care au îndrăznit să iasă din case într-o zi  rece de toamnă. Copacii răsfirați, zgribuliți s-au  văitat, s-au îndreptat  amenințători spre cer cerându-și frunzele-napoi, au lăcrimat amar, dar   s-au resemnat, aplecându-se a moarte spre pământ, scoarța lor și-a adâncit ridurile, s-a cianozat.  Frunze arse  și flori violet se răzvrătesc zadarnic în noroi, dar nu mai pot  să renască. Fumul discret s-a ridicat, amestecându-se cu picăturile grele de apă, dând o senzatie de sufocare.  Pașii mărunți și repezi ai oamenilor tomnatici  răsună   cadențat pe lespezile lunecoase, grele și ude. Pe strada…

Vezi articolul original 73 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.