,,Eclipsa “ 1962

Filme care merită văzute

Filmul  ,,Eclipsa “ al regizorului  italian Michelangelo Antonioni, este poate cel mai reușit din trilogia antonioniană – ,,L’avventura”  ,, La notte „,, L’eclisse”.  Temele recurente apar și aici: singurătatea, lipsa de comunicare , plictiseala , vidul sufletesc (existențial), dezumanizarea . Viziunea din ,,Eclipsa” reformulează prin simboluri , foarte exigent din punct de vedere estetic și formal, o mare parte a fricilor noastre.

Rătăcirile boeme ale Monicăi Vitti  prin orașul atât de impersonal (scene  similare   revăzusem acum câteva săptămâni, tot cu aceeași actriță în filmul ,,Deșertul Rosu”) sunt impregnate de letargie, când sufocantă,  când de o lene senzuală. Vittoria (Vitti), mereu plictisită, mereu în căutare de altceva și mereu abulică , întruchipează alienarea.
Un personaj în opoziție cu ea este  Piero (Alain Delon, la 27 de ani ), tânărul foarte atrăgător, cam afemeiat care se ,,lasă ”repede sedus de această femeie deprimată, cu certitudinea că…

Vezi articolul original 263 de cuvinte mai mult

Despre iubirea la 40+ și clipa prezentă

35+, by Corina Ozon

   Nu-i așa că, atunci când eram noi mici și auzeam că cineva are peste 40 de ani, ziceam că e bătrân? Practic îl consideram uzat și nedemn de luat în calcul. Pentru că, într-adevăr, vedeam oameni obosiți și blazați la acea vârstă. Ca niște soldați disciplinați, care își fac datoria de a avea o casă, familie cu copii și un serviciu. De distracție, nu auzeam prea des să fie. Și, uite, că odată cu creșterea noastră s-a produs și o prelungire a duratei de viață. Ca un fel de bonus sau, poate, o șansă să învățăm mai multe. Periodic primim știri despre cât ar fi programat omul să trăiască. Și tot în copilărie era de domeniul fantasticului să auzi că cineva a atins suta. Acum pare ceva obișnuit să se vehiculeze că undeva, pe diferite locuri de pe glob, sunt oameni care serbează lejer 100 ani, și chiar mai…

Vezi articolul original 416 cuvinte mai mult

Pe balcon

Jurnalul Canapelei Rosii

Dupa o zi plina de facut nimic, cu palmele batatorite de la atat frecat de menta, ma relaxez alaturi de doctorul Kush pe balconul habitaclului nostru, cu gandurile aprinse si uitate in scrumiera din fata. Cei doi sori ai lui Tazacorte se urmaresc unul pe altul spre apus, insangerand patura groasa de cumulus care se strang in haita la orizont.

-Vine furtuna! ii spun doctorului printre rotocoale, in timp ce-I pasez gandul din scrumiera, mai departe.

– Asa arata radarele? Intreaba calm, in timp ce preia pasa mea.

-Nu…dar ma doare capul! raspund, deranjand putin lenea din mine, cu un scarpinat in crestet.

Apoi linistea iar se aseaza intre noi. Nici nu stiu de ce ma asteptam sa-mi raspunda…tuberculii de skunk adusi din gradina lui Jac Sparo ne dau cu somn, la fiecare numaratoare. Imi primesc gandul inapoi de la Kush, in timp ce droidul BOSE fredoneaza o melodie sublime…

Vezi articolul original 275 de cuvinte mai mult

Un minut de tăcere

Filme care merită văzute

Coproducția germano-daneză tratează un subiect în vogă, care este de altfel tot mai des întâlnit în societatea contemporană – relațiile amoroase între profesori și elevi (vezi „A Teacher”, 2013). Stella Petersen – o profesoară cu o vârstă incertă și aspect adolescentin, ingenuu, se întoarce din Anglia (de la studii) ca să predea engleza într-un sat de pe coasta Mării Baltice. Fiul pescarului Christian Voigt, aflat în ultimul an de liceu, se îndrăgostește de ea.

Rezultatul este o dramă ușor amoroasă, care odată ce te-a prins, cu siguranță nu te plictisește. Schweigeminute se bucură în primul rând de o cromatică deosebită, imagini în nuanțe frumos prelucrate, ca să pară culorile șterse ale amintirilor.

Apoi, abordarea unui subiect delicat se va justifica prin nuanțele fin moralizatoare strecurate în scenariul adaptat de André Georgi (cu experiență în filme „de familie” ca Löwenzahn – Das Kinoabenteuer) și Claudia Kratochvil alături de…

Vezi articolul original 104 cuvinte mai mult

Biserica umblatoare din judeţul Botoşani // Povestea acestui lăcaș de cult este una fascinantă.

Stiri România - International

O biserică de lemn din județul Botoșani a fost mutată de două ori, motiv pentru care a primit numele de „Biserica plimbătoare”. Povestea acestui lăcaș de cult este una fascinantă.

Biserica a fost inițial ridicată în localitatea Hliboca din Ucraina, însă a fost demontată și reasamblată la Pomârla, din Botoșani, pee moșia boierului Bașotă.

În 1813, biserica a fost din nou strămutată, fiind demontată de săteni și reasamblată într-o singură noaptee, în Corjăuți, unde este folosită și în prezent ca biserică a satului.

„Povestea acestei biserici este foarte interesantă. Satul Corjăuți are parte de această nestemată în 1813, când viețuitori ai acestor meleaguri, țărani destoinici, se duc și cară biserica într-o singură noapte. Biserica este adusă la Corjăuți de la Pomârla, dar ea nu a fost construită inițial acolo, în Pomârla, pe moșia lui Bașotă. Ea a fost adusă acolo de la Hliboca’, a declarat primarul comunei Hilișeu Horia, Ioan…

Vezi articolul original 54 de cuvinte mai mult