Filmul ,,Eclipsa “ al regizorului italian Michelangelo Antonioni, este poate cel mai reușit din trilogia antonioniană – ,,L’avventura” ,, La notte „,, L’eclisse”. Temele recurente apar și aici: singurătatea, lipsa de comunicare , plictiseala , vidul sufletesc (existențial), dezumanizarea . Viziunea din ,,Eclipsa” reformulează prin simboluri , foarte exigent din punct de vedere estetic și formal, o mare parte a fricilor noastre.
Rătăcirile boeme ale Monicăi Vitti prin orașul atât de impersonal (scene similare revăzusem acum câteva săptămâni, tot cu aceeași actriță în filmul ,,Deșertul Rosu”) sunt impregnate de letargie, când sufocantă, când de o lene senzuală. Vittoria (Vitti), mereu plictisită, mereu în căutare de altceva și mereu abulică , întruchipează alienarea.
Un personaj în opoziție cu ea este Piero (Alain Delon, la 27 de ani ), tânărul foarte atrăgător, cam afemeiat care se ,,lasă ”repede sedus de această femeie deprimată, cu certitudinea că…
Vezi articolul original 263 de cuvinte mai mult
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.