amintiri citite · amintiri mitice

SFÂNTUL ANDREI ȘI LUPII – YouTube

Sf. Andrei e cap de iarnă, acum coboară și lupii de la munte. În noapte de Sf. Andrei se observă luna. Dacă luna e plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă; dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele.

amintiri citite

30 noiembrie: SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, CEL DINTÂI CHEMAT ŞI OCROTITORUL ROMÂNIEI. VIDEO

CER SI PAMANT ROMANESC

Apostolul românilor

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în Betsaida Galileei, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Potrivit Sfântei Scripturi, Sfântul Andrei era fratele lui Simon Petru şi amândoi au fost pescari, împreună cu tatăl lor.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.

 Andrei a fost cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”. 

La o zi distanţă dupa Botezul Domnului în Iordan îl vede pe Ioan cum arăta cu degetul spre Hristos şi  rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Chemarea sfântului la apostolie se întâmplă mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi…

Vezi articolul original 1.373 de cuvinte mai mult

amintiri citite · amintiri literare

Femeia cu ochii de viscol – poezieproza

Sursă: Femeia cu ochii de viscol – poezieproza   Femeia cu ochii de viscol femeia cu ochii de viscol Gabriela Mimi Boroianu 04.11.2017 îmi urcase ca gheața pe vene în sus și îmi paralizase toată voința iar sufletul meu de bărbat începuse să ardă cu flacără albastră ca lumina ce reflectă pe luciul apei și… Citește în continuare Femeia cu ochii de viscol – poezieproza

amintiri citite

BEN TODICA: ITHACA 507, HAIKU DE IARNĂ, Germain Droogenbroodt

ITHACA 507, HAIKU DE IARNĂ, Germain Droogenbroodt Sursă: BEN TODICA: ITHACA 507, HAIKU DE IARNĂ, Germain Droogenbroodt BEN TODICA: ITHACA 507, HAIKU DE IARNĂ, Germain Droogenbroodt ITHACA 507, HAIKU DE IARNĂ, Germain Droogenbroodt    

amintiri citite

Asculta Dumnezeu rugăciunea ta?

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile” (Daniel 10:12-13)

Acest pasaj este o învăţătură minunată despre rugăciune şi ne arată ce obstacol direct poate fi Satan în vieţile noastre. Daniel a postit şi s-a rugat timp de 21 de zile dificile. Atât cât reiese din textul biblic, dificultatea n-a venit din cauză că Daniel nu era un om bun, nici pentru că rugăciunea lui nu era corectă, ci din cauza unui atac special din partea lui Satan.
Domnul Şi-a trimis mesagerul angelic să-i spună lui Daniel că rugăciunea lui a fost ascultată din momentul în care a început să se roage, dar îngerul bun a fost…

Vezi articolul original 200 de cuvinte mai mult