amintiri citite

Cerul mi te-a așezat lângă suflet

Cerul poveștii noastre

Cerul mi te-a așezat lângă suflet, sfios,
și m-a bătut șmecherește pe umăr,
un gest sublim de capitulare, se zice,
prin care mi-a dăruit o poveste…

Această poveste mi-aș descri-o
cu emoții clare, calme și blânde,
cu valuri de liniști pătrunzătoare,
precum o rochie brodată cu stele
purtată pe clar de lună.

Luăm forma constelaților
în care cuvintele devin izvoare de gânduri,
emoții și simțiri suspendate în timp,
purtate de vântul sufletelor noastre
într-o călătorie frumoasă.

La început am fost două vorbe străine
care împreună legau fraze,
două semințe purtate de vânt
sădind flori asemănătoare în grădini diferite,
acum ne-am întemeiat grădina noastră.

Am fost amândoi jumătăți de suflet,
păsări cu o singură aripă, ce-și doreau întregul
să poată zbura pe aceeași undă, ceasuri
care măsurau timpul în culori pastelate, dar,
pe jumătate…

Acum suntem păsări ce zbor împreună,
ceasuri ce arată aceeași oră,
două chei ce deschid aceeași ușă,
doi oameni întregi ce simt o poveste
cu suflete întregi și zvelte. 

Am devenit împreună păsări cu aripi robuste,
copac cu frunze, soare, lună, diamant și aur, flori
semănate și culese, două stele pe aceeași orbită,
cuvânt șters și rescris, oameni vii într-un cuvânt.

2 gânduri despre „Cerul mi te-a așezat lângă suflet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s