amintiri citite

Între noi şi timp

Sursă: Între noi şi timp

 

Între noi şi timp

Văd între noi coloane de uitări îmbolnăvind cu o dragoste sihastră mângâierile lunii. Azi toate respiraţiile mi se împletesc cu iubirea noastră. Şi sunt atâtea puncte de control pe toate treptele de timp, şi tot atâtea ropote de amintiri se aprind în ochi când iubirea mi te întoarce în insomnii cu gust de toamnă… Pe buze încă mi se odihnesc săruturile tale cu tot infinitul lor şi îmi aprind dorul cu o prescurtare de oftat.

Între timp şi noi au fost întotdeauna pauze de cafea. Şi niciodată nu ne-am fost decât păduri încovoiate în tăcere, şi niciodată n-am ştiut să ne întrebăm din ce suspine ne apunem, şi niciodată nu ne-am întâlnit sărutul la ora ultimei iubiri.

Pe zori înfloresc palpitaţii cu ticuri din zodii de fum. În palmă, o aromă de toamnă sângerează a vise din rana în care mi-ai pus sâmburi de tăcere. Degetele îmi sunt foi îndoite de anotimpuri pe care cuvintele încep să se taie între ele, împânzind tot pământul plecării tale cu trupurile lor.
Şi-ţi caut neîncetat culoarea pe toate pânzele de drum, pe fiecare ancoră de timp, în fiecare port din sufletul înfiorat de trecerea călcâielor tale.
Din fiecare pas îmi muşcă iarna până la sânge şi-mi lasă coama astmatică a timpului în antet. Mă semnez cu promisiuni pe surâsul nopţii şi las cerul cu stelele căzătoare să mă despletească, să te găsească dorinţă în mine.

La ultimul etaj al Universului se aud zvâcniri de degete amorţite pe fundalul iernii. Încep să-mi sape adânc în timp, îmi taie zâmbetul pe jumătate cu prima noastră secundă şi mi-l aruncă la câini.

Pe tăcerea ta se inversează polii. Şi încet, catrenul poeziei tale se dezgheaţă prăbuşindu-mi cetăţi de spini cu ziduri galbene pe strigătul din piept.

Norii încep să arunce săruturi pe alei, amintindu-mi de alfabetul unor paşi mărunţiţi de neant pe colţul toamnei. Îmi întind visele ostenite pe o margine amăgitoare de abis idilic şi le învelesc cu o umbră intensă de fiori.

Pe chip am două emisfere înlăcrimate de frunzişul unei toamne cărunte, iar în inimă, un pictor orb îmi tot conturează timpul cu paleta de sonete şi culori a lumii, neştiind că iubirea mea a fost deja compusă pe portretul buzelor tale când noaptea ne îmbăta cu luna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s