amintiri eterogene

nu-mi placi, viață

mysoul244

Mă pui să cred, să vreau, să pot, să visez, imediat ce am făcut cunoştință.

Mă faci robul tău trudind din greu pentru fiecare dintre ele, apoi mi le iei rând pe rând pe toate: şi credința, şi voința, şi putința, şi visarea.

Pentru ce îmi tulburi odihna încă din zori cu un trezeşte-te, astăzi e o nouă zi, când îngrămădeşti norii peste strălucirea ei, ca mai apoi, mărinimoasă în micimea-ți, să-mi spui noapte bună, vise plăcute!, fără ca să-mi laşi pe boltă măcar o stea? Cum aş putea visa??

Nu-mi placi viață. Eşti urâtă chiar dacă te vrei frumoasă. Eşti înşelătoare cu toată corectitudinea-ți închipuită: mă laşi de fiecare dată să-mi sădesc un vis – tu îl desfrunzeşti brutal, mai târziu; îmi arăți trandafiriul zorilor de zi ca mai apoi sa-l transformi într-o beznă deplină; mă încurajezi să leg prietenii – le spulberi dintr-o dată fără vreun regret…

Vezi articol original 64 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s