amintiri eterogene

Despletiri

poezieproza

​Despletiri

de Gabriela Mimi Boroianu

05.01.2017
La marginea timpului

arborii își unesc brațele

cerul lor e verde

iar noi plutim

pe deasupra pietrelor

ținându-ne de mână.
Dinspre ieri

vântul se joacă în părul meu

și totuși… e vântul

sau degetele tale?

Azi te simt

mai mult decât te văd

și parcă

nici arborii

nu mai sunt verzi…
M-aşez pe iarba cu miros de nesfârșire

și las gândurile

să se hrănească cu iluzia că ești

deşi… fluturi prin ca un dor

și m-amețești cu șoaptele frunzelor

cu sărutările sărate

ale lacrimilor pe obraz

și nu știu de ce mă doare visul

când îngerii trec prin somnul meu

însemnându-l cu absența ta…
Și mă ridic

cu furia unui izvor

ce-şi caută izbăvirea

în căușul palmelor

dar chemarea mea

nerostită

se sparge de întunericul nopții

la marginea unui mâine incert

și nu știu dacă mai am puterea

unui alt răsărit

sau îmi vor…

Vezi articol original 11 cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s