amintiri eterogene

A DOUA POVESTE LA SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

zinadorina

Noaptea asta nu trebuie să dormim, că altfel întunericul înghite lumea. Soarele nostru a murit, de aceea trebuie să stăm inimă lângă inimă toți copiii, să furăm scânteia,  să o ținem  în palmele noastre pline de viață  – nu, nu vă temeți, nu  vă veți arde, atât timp cât  pentru voi cutia Pandorei nu s-a închis –   să aprindem focul, să-l alimentăm cu vreascurile uscate ale lumii acesteia, iar cănd vom fi obosit să punem surcele tinere din ramurile noastre ca să nu se stingă.

Bunica, în nopțile viscolite de iarnă, punea la fiert grâul până înflorea, iar pe plită mere peste care presăra scorțișoară și îmi vorbea  încet despre   moșii care acum  sprijină coloana cerului.  La fereastra micuță a odăii albastre așeza mereu câte o gutuie galbenă și  spunea că rolul ei este să călăuzească lumea atunci când soarele, speriat  de răutățile oamenilor de peste an, obosit să înconjoare…

Vezi articol original 242 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s