amintiri eterogene

Urăsc Toamna…

anacronietzsche ~ fara semne ~

Urăsc toamna, chiar dacă în fiecare an mă iau de mână, ca într-un ritual de autoflagelare, să ascult, privesc, citesc semnele ei mustind a infatuare. Mi se pare că știu atât de multe despre zdrențăroasa asta cochetă, încât nimic-nimicuța nu m-ar mai putea surprinde: ploi zgribulite-n maree de frunze, nori zdrăngănind cătușa cenușii, melancolii, tahicardii domolite-n penajul delicat al crizantemelor (flori, pe care habar n-am din ce cauză le asociez, dacă nu morții, cel puțin comei totale a bucuriei).
„Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte”.
Arghezi, pe care nu mi-l imaginez decât bătrân. Fac un efort să-l văd vesel, hoinărind printre vișinii desculți din fosta mahala a Cărămidarilor, cu Mitzura de mână, recitându-i cu dicția înțelepciunii:
„Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata”.
Urăsc toamna, toamna gri a poeților, toamna somnoroasă a firii, toamna cea harnică vârfuind cămări și hambare…

Vezi articol original 96 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s